România și Bulgaria cumpără, în esență, aceeași clasă de corvete ușoare de la același grup industrial german, dar factura Bucureștiului apare cu aproximativ 340 de milioane de euro mai mare. Diferența nu ține de o descoperire spectaculoasă, ci de felul în care este împachetat și comparat un program militar care ar trebui să fie, înainte de toate, clar, justificat și transparent.
Din informațiile disponibile, cele două state merg pe platforme navale similare, produse de Rheinmetall/NVL. În cazul României, costul programului naval este prezentat ca fiind net superior celui plătit de Bulgaria. Iar această discrepanță ridică o întrebare incomodă: cum ajunge același tip de achiziție să coste atât de diferit, dacă vorbim despre produse comparabile și despre același furnizor?
Miza nu este doar una contabilă. Într-un domeniu sensibil, precum înzestrarea armatei, orice abatere de sute de milioane de euro apasă direct pe credibilitatea autorităților care negociază contractele și explică public ce cumpără, la ce preț și de ce. Dacă România plătește mai mult pentru aproape același lucru, atunci statul trebuie să spună limpede ce intră în această sumă: echipamente suplimentare, integrare, servicii, termene, garanții sau alte costuri care schimbă comparația.
Fără aceste clarificări, diferența de preț nu arată doar o posibilă nealiniere între două programe de achiziție. Arată și slăbiciunea unei practici administrative care lasă loc suspiciunilor, exact acolo unde ar trebui să existe cea mai mare rigoare. În loc de explicații simple, apăsate și verificabile, rămâne un paradox care cere răspunsuri oficiale, nu formule generale.
În fond, problema nu este doar cât costă corvetele. Problema este dacă statul român cumpără eficient sau acceptă, din nou, o notă de plată greu de justificat public.
