Președintele Nicușor Dan l-a desemnat joi, 17 septembrie, pe europarlamentarul Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru. Numirea vine după 135 de zile de la demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură și după alte două încercări eșuate de a construi o formulă de guvernare. Pe hârtie, desemnarea arată ca o nouă șansă. În realitate, ea scoate la iveală exact problema care a blocat tot jocul politic: nu există încă o majoritate clară care să ducă Executivul prin Parlament.
De aici începe miza politică adevărată. Potrivit calculelor discutate public, noul premier desemnat ar putea strânge cele 233 de voturi necesare doar cu ajutorul PSD sau al suveraniștilor. Adică exact sprijinul pe care actorii politici îl evită, îl negociază sau îl refuză în public. UDMR a anunțat prin Kelemen Hunor că va fi partener în construirea unei majorități, iar USR a transmis, prin Vlad Voiculescu, că Mureșan se poate baza pe voturile formațiunii. Dar cifrele nu se închid doar din declarații de susținere.
Alina Gorghiu a spus direct că nu vede „cele 233 de voturi” și că „marea provocare de acum începe”. Formula e sinceră, dar și grăitoare: desemnarea unui premier nu rezolvă blocajul, ci doar îl mută în Parlament, acolo unde partidele sunt obligate să-și arate adevăratele opțiuni. Când discursul despre stabilitate se lovește de lipsa unei majorități, devine limpede că problema nu este persoana propusă, ci refuzul partidelor de a-și asuma un vot clar.
Criticile au apărut imediat. Alexandru Rogobete a spus că Nicușor Dan a desemnat „o persoană care s-a poziționat contrar intereselor României”, iar reacțiile de acest tip arată cât de tensionat rămâne terenul politic. Pe de altă parte, mesajul lui George Simion, „Doar România”, sugerează că AUR nu va intra în acest calcul de susținere. În fond, fiecare partid încearcă să-și protejeze poziția înaintea unui vot care poate rescrie raportul de forțe.
România intră astfel într-o nouă rundă de negociere fără garanția unui final. Desemnarea lui Siegfried Mureșan nu rezolvă criza, ci o face mai vizibilă: majoritatea nu există încă, iar partidele sunt obligate să spună dacă vor guvernare sau doar control asupra jocului politic.
