ActualitateInternațional

Bulgaria închide școlile, restaurantele și mall-urile. Vecinii noștri, puternic afectați de valul al doilea al pandemiei

Guvernul bulgar, până în prezent reticent la adoptarea restricţiilor asociate COVID-19, a decis miercuri închiderea şcolilor, a restaurantelor şi a centrelor comerciale în condiţiile în care spitalele sunt copleşite de explozia numărului cazurilor de infectare.

Măsurile, destinate limitării celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19, vor intra în vigoare vineri seară şi vor fi în vigoare până la data de 21 decembrie, a anunţat ministrul Sănătății, Kostadin Angelov.

„Obiectivul este reducerea la jumătate a riscului de contaminare”, a declarat şeful grupului de lucru pentru coronavirus, Ventsislav Mutafchiyski, reamintind că măsurile adoptate de Bulgaria sunt „mai liberale decât în alte părţi”.

Pe lângă închiderea creşelor, grădiniţelor, şcolilor, universităţilor, precum şi a restaurantelor, cafenelelor şi a centrelor comerciale, călătoriile turistice organizate sunt interzise, iar evenimentele sportive se vor desfăşura fără public. Sălile de sport vor fi închise, însă teatrele vor funcţiona la 30% din capacitatea sălilor, cu respectarea distanţei de 1,5 metri între spectatori.

Sursa: Agerpres

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button