Distribuți acest articol

Reforma mult promis a Guvernului în Sănătate mai are de așteptat sau nu o să vină niciodată în halul acesta. Nu înțelegem care este rolul doamnei Ioana Mihăilă pe scaunul ministrului de Sănătate, având în vedere că acum câteva luni se căuta paturi ATI pentru persoanele cu covid. Guvernul, prin acești politicieni incapabili, a reușit să distrugă sistemul de sănătate de la cel mai înalt nivel. Spitalul de excelență Foișor tratează UN SINGUR pacient covid la ATI, având pe lângă el 27 de medici + asistentele.

Spitalul a cerut autorităților permisiunea de a primi și pacienți non-covid, dar ce să vezi, responsabilitatea este pasată de la unul la altu…

”Luni, 17.05.2021, în cadrul unităţii sanitare este internat un pacient COVID-19, la secţia ATI. Toţi medicii din cadrul Spitalului Foişor care nu se află în concediu medical sau de odihnă sunt remuneraţi conform prevederilor legale în vigoare. Numărul total al medicilor care lucrează în cadrul Spitalului Foişor este de 27”, a transmis ASSMB

Astăzi am primit o solicitare de la Spitalul Foişor prin care aceştia cereau revenirea şi primirea pacienţilor non-covid în structură. Am avut o discuţie cu domnul Arafat şi am convenit să recomandăm Spitalului Foişor să solicite asistenţa tocmai Direcţiei de Sănătate Publică pentru a trece înapoi la forma de spital care îngrijeşte pacineţi non-covid. Nu ştiu câţi bolnavi de Covid mai sunt la Foişor, dar conform solicitărilor transmise, mai există în terapie intensivă un pacient covid” a precizat luni după-amiază, la Parlament, ministrul Sănătăţii Ioana Mihăilă.

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti – Cei de la Spitalul Foişor pot fi fie Covid, fie non-Covid, pentru că nu le permite structura, ATI-ul este open space. Solicitarea de ieşire din statutul de spital Covid nu ţine de DSP Bucureşti.

Spitalul de Ortopedie Foişor a devenit spital COVID din 10 aprilie, când evacuarea pacienţilor cu afecţiuni ortopedice, unii dintre ei operaţi, urcaţi noaptea în ambulanţe sau în maşinile rudelor, a provocat reacţii puternice şi critici vehemente atât din partea corpului medical, dar şi a organizaţiilor de pacienţi şi a politicienilor. Decizia transformării în spital COVID a venit pe fondul creşterii îngrijorătoare a numărului pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus care necesitau internare la Terapie Intensivă.


Distribuți acest articol