Bașcanul Găgăuziei: Limba de stat este limba română ~ InfoPrut
Distribuți acest articol

Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a fost protagonista primului ei interviu în limba română, limbă pe care o învață deja de un an de zile și de care spune că este limba oficială în Republica Moldova.

„Dacă o să învățăm această limbă frumoasă și o să o vorbim corect, vom demonstra respectul față de limba oficială a statului, iar noi trebuie să creem condiții pentru ca fiecare cetățean al Republicii Moldova să învețe și să o vorbească”, a declarat Irina Vlah în cadrul unui interviu pentru Unimedia.

Deși a fost anterior deputată din formațiuni cu viziuni de stânga și este apropiată lui Igor Dodon și PSRM, Guvernatoarea Găgăuziei spune că vorbește „limba română”, iar polemicile pe acest subiect trebuie oprite pentru totdeauna.

„Am învățat limba română încă de la școală, dar nu a fost suficient pentru mine, apoi am avut multe încercări când am lucrat la Parlament, când am făcut doctoratul. Am ales să cunosc limba română pentru ca să fiu și un exemplu pentru oamenii mei. Eu sunt conducător și trebuie să discutăm și să înțelegem că trebuie să cunoaștem limba țării noastre. Am un an de când am început să învăț limba română, cu profesoara mea, dar și cu fiica mea, care cunoaște trei limbi”, a mai povestit Irina Vlah.

 » sursa: www.infoPrut.RO


Distribuți acest articol