Statul român se zgârcește la apărarea medaliei Anei Maria Bărbosu: când mândria națională ajunge la „economii bugetare”

Statul român trebuie să achite urgent taxele de judecată pentru a apăra medalia Anei Maria Bărbosu în litigiul de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Nu vorbim despre un moft, nu vorbim despre o cheltuială decorativă și nici despre un dosar oarecare uitat într-un sertar ministerial. Vorbim despre medalia unei sportive care a muncit ani de zile pentru România și care a adus țării un moment de mândrie la cel mai înalt nivel.

Iar când statul începe să se uite la asemenea cazuri ca la bonul de la piață, cu întrebarea „mai tăiem ceva de aici?”, nu mai vorbim despre reformă. Vorbim despre o rușine administrativă ambalată în limbaj de austeritate.

Medalia Anei Maria Bărbosu nu este o cheltuială opțională

Ana Maria Bărbosu nu a reprezentat doar un nume pe o listă olimpică. A reprezentat România. A muncit, a concurat, a suportat presiune, nedreptate, emoții și o luptă juridică în care statul român ar trebui să stea drept în spatele ei.

În asemenea momente, nu există „vedem dacă avem bani”. Nu există „poate găsim o soluție”. Nu există „analizăm oportunitatea”. Un stat normal își apără sportivii. Punct.

Pentru că medalia nu este doar a Anei. Este și a României. Este a antrenorilor, a familiei, a celor care au susținut-o și a milioanelor de români care au simțit că, pentru o clipă, țara lor a fost din nou sus.

Guvernul demis nu are voie să se joace cu simbolurile României

Un guvern demis și ilegitim politic nu poate trata mândria națională ca pe o linie de buget care poate fi tăiată ca să dea bine la tabel. Nu poți spune că faci reformă în timp ce lași o sportivă româncă să se lupte fără sprijinul complet al statului.

Asta nu este reformă. Este anti-reformă. Este exact genul de micime administrativă care arată că unii confundă responsabilitatea bugetară cu zgârcenia patriotică.

Să faci economii pe spatele simbolurilor naționale nu înseamnă eficiență. Înseamnă lipsă de coloană vertebrală.

În fața nedreptății nu negociezi la mărunțiș

Cazul Anei Maria Bărbosu nu este doar despre o medalie. Este despre o nedreptate care trebuie îndreptată și despre obligația statului român de a arăta că nu își abandonează oamenii atunci când apare un litigiu greu.

În astfel de situații, nu se negociază ca la tarabă. Nu întrebi dacă taxa este prea mare, dacă se poate amâna, dacă se poate plăti mai puțin sau dacă nu cumva e mai ieftin să tăcem.

Un stat sănătos la cap nu își lasă sportivii singuri în fața unor instituții internaționale. Nu face calcule meschine când în joc este reputația unei sportive și prestigiul unei țări.

România trebuie să-și apere valorile, nu să le abandoneze

Guvernanții vorbesc mult despre respect, performanță, elite, valori și imagine internațională. Dar toate aceste cuvinte devin goale dacă, în momentul concret, statul nu este în stare să plătească taxele necesare pentru a-și apăra sportiva.

Ana Maria Bărbosu nu cere favoruri. Cere ca România să stea lângă ea într-o luptă care privește și imaginea țării. Iar România, prin instituțiile sale, are obligația să fie acolo.

Nu după trei ședințe, nu după cinci comisii, nu după ce se inflamează opinia publică. Acum.

Când vine vorba de sportivi, statul nu trebuie să fie contabil de birt

Este uimitor cum statul român găsește bani pentru tot felul de sinecuri, agenții inutile, consilieri, deplasări, comitete, pensii speciale și cheltuieli fără sfârșit, dar când trebuie apărată medalia unei sportive, brusc apare spiritul de economie.

Aici nu mai este austeritate. Este ridicol.

Dacă România nu poate plăti urgent costurile necesare pentru a apăra un simbol național, atunci problema nu este la buget. Problema este la priorități.

Un stat sănătos își apără campionii cu orice preț

Ana Maria Bărbosu a făcut ce trebuia să facă: a muncit, a performat, a adus onoare României. Acum este rândul statului român să facă ce trebuie să facă: să plătească, să susțină, să apere și să nu se ascundă după scuze birocratice.

În asemenea chestiuni nu există loc pentru zgârcenie. Nu există loc pentru tergiversare. Nu există loc pentru „mai vedem”.

Un stat care își respectă valorile naționale le apără cu orice preț. Iar dacă nu o face, atunci să nu ne mai țină lecții despre reformă, patriotism și mândrie națională.

Pentru că patriotismul nu se declară la microfon. Se plătește și se apără atunci când contează.