Actualitate

Revelion în frig – 100.000 de bucureşteni nu au apă caldă şi căldură

Peste 100.000 de bucureşteni vor petrece Revelionul în frig şi nu vor avea apă caldă. 

Potrivit datelor oficiale, peste 1000 de blocuri sunt afectate de avariile la reţeaua de termoficare. Mai mult, oamenii se plâng că, deşi stau în frig, plătesc facturi tot mai mari.

„Nici măcar călâu nu este caloriferul. Deci nu poţi să stai în 18 grade în iarnă în casă. Plătesc apă rece la preţ de apă caldă”, spune o bucureşteancă nemulţumită.

Apa caldă şi căldura rămân un lux pentru cei mai mulţi dintre bucureşteni.

Din cauza acestor avarii, 1005 blocuri din Capitală nu au, joi dimineaţă, apă caldă şi căldură. Iar acest lucru se întâmplă în plină iarnă, cu doar câteva zile înainte de Revelion.

Oamenii spun că încearcă să găsească soluţii ca să nu stea în frig, însă costurile sunt foarte mari.

„Ne descurcăm cu şemineu, cu aerul condiţionat, ceea ce înseamnă bani mai mulţi.

Sunt oameni paralizaţi care stau la pat şi care stau în frig. Vai mama lor”, mai spune o locatară.

Locatarii se plâng că este a treia iarnă pe care o petrec în frig şi, deşi au făcut nenumărate solicitări, Primăria nu vine cu nicio rezolvare.

„Domnul primar ne-a promis că o să fie mai bine, de unde mai bine că este mult mai rău. 

Nu a schimbat ţevi, nu a schimbat nimic, îşi bate joc de noi cu absolut tot. Deci lumea tremură şi moare de frig în case”, mai povesteşte un bucureştean.

Iar veştile pentru perioada următoare nu sunt tocmai bune, deşi primarul Nicuşor Dan promitea o revoluţie în materie de termoficare în Capitală.

„Avariile acestea vor fi încă, din păcate, mult timp de acum încolo până când va fi înlocuită conducta. 

Conductele sunt foarte vechi. Ce facem noi acum, doar să fim mobilizaţi să remediem spărturile care apar”, spune Claudiu Creţu, director Termoenergetica.

Chiar astăzi, primarul general Nicuşor Dan avea programată o vizită pe un şantier de termoficare, însă aceasta s-a anulat. 

Deşi a promis că va înlocui 100 de kilometri de conducte pe an, anul acesta primăria condusă de Nicuşor Dan a schimbat doar 20, ceea ce înseamnă că iarna viitoare lucrurile nu vor arăta prea diferit. Apa caldă şi căldura vor rămâne şi anul următor un lux pentru bucureşteni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button