Justiție

PENALI: Ministrul Chesnoiu intră pe mâna DNA! Și-a angajat neamurile la stat

DNA cere ridicarea imunităţii ministrului social-democrat al Agriculturii Adrian Chesnoiu. Întrucât Chesnoiu este şi deputat, DNA sesizează Camera Deputaţilor pentru formularea unei cereri de urmărire penală.

”În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al D. N.A. Crin Nicu Bologa a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor şi în prezent având funcţia de ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de  abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracţiuni)”, transmite joi DNA,

Conform DNA, ”în perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene”.

Subiectele ar fi ajuns ulterior la patru candidaţi “agreaţi” dintre care, în urma susţinerii probelor scrise şi orale, doar trei au promovat concursurile respective.

La intervenţia directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidaţi, membrii comisiei ar fi fost nevoiţi să-l promoveze pe acesta în condiţiile în care nu obţinuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcţia de şef serviciu, obţinând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei.

Ministrul vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi un număr de şase volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Comform Regulamentului Camerei Deputaţilor,  în cazul în care preşedintele Camerei Deputaţilor primeşte o solicitare a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adresată Camerei Deputaţilor, pentru ca aceasta să ceară urmărirea penală a unui membru al Guvernului care este şi deputat, respectiva solicitare este adusă la cunoştinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, de îndată. Solicitarea trebuie motivată în fapt şi în drept.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor are obligaţia să ceară Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi să prezinte, în cel mult 5 zile, o primă evaluare a respectivei solicitări şi o estimare a timpului necesar pentru a realiza audierea deputatului şi pentru a studia documentele înaintate de procurorul general. Pe baza evaluării preliminare, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor va fixa un termen de depunere a raportului de către Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, termen care nu poate fi mai mare de 14 zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button