Actualitate

Unicul candidat pentru funcția de Avocat al Poporului s-a pensionat la 49 de ani și are o pensie de peste 10.000 de lei

Fabian Gyula, este singurul care și-a depus candidatura pentru funcția de Avocat al Poporului. Desemnarea Avocatului Poporului urmează să fie făcută în plenul reunit al Parlamentului cel mai probabil luni.

Întrebat dacă 49 de ani este o vârstă potrivită pentru a ieşi la pensie, acesta a spus: „Raportat la presiunea la care eşti supus în magistratură, da„.

„Am lucrat 24 de ani fără să ocup funcţii de conducere, abia după acea am avut funcţii de conducere. La un moment dat am stat 15 ani pe acelaşi scaun, practic soluţionând acea ciclicitate de dosare care nu erau simple. Mă ocupam şi de cooperare internaţională. Obişnuiesc să spun o întâmplare din această activitate după care să apreciaţi cât de grea este activitatea de magistrat. Lucram la Parchetul tribunalului când într-o noapte, pe la 4,00, am ajuns acasă şi mă sună pe telefonul fix şeful arestului. Atât mi-a spus – să ştiţi că cel pe care l-aţi audiat timp de două ore şi jumătate în cursul acestei nopţi, la verificările efectuate de medicul de la arest s-a dovedit a fi purtător de TBC activ. A închis discuţia, mi-a zis – să aveţi grijă de copilaşii dvs.. Aceasta este activitatea de magistrat”, a afirmat acesta.

El a adăugat că magistraţii au şi o serie de incompatibilităţi şi restricţii.

Fabian Gyula a mai declarat că pensia sa este de peste 10.000 de lei şi a apreciat că este o pensie mare, „raportat la pensia medie„.

Back to top button