„Unde sunt fondurile europene pentru energia verde ? ” este intrebarea deputatului AUR Prahova, Adrian George Axinia în faţa Ministerului Energiei.
Deputatul AUR Prahova, Adrian George Axinia şi grupul parlamentar AUR condus de George Simion au protestat azi la Ministerul Energiei. Mai mulţi parlamentari de la AUR, participanţi azi, 23 martie 2021 la un protest organizat în faţa Ministerului Energiei, au fost primiţi de ministrul Virgil Popescu, discuţiile vizând găsirea unor soluţii pentru problemele din domeniul minier.
„Noi am ajuns la 9,00 dimineaţă aici, ministrul nu era, spunea că nu ştie când ajunge pentru că are treburi urgente. Acum câteva secunde am primit un semn că gata, ministrul vine. Intrăm, mergem să discutăm cu el, pentru că lucrurile trebuie rezolvate acum. El trebuia să facă o celulă de criză imediat ce acei mineri de la Crucea, din Suceava, s-au dus în subteran, el trebuia să se mişte pentru situaţia termocentralei de la Mintia. Aceste obiective strategice naţionale se vor închide, nu trebuie să venim noi, 30 de parlamentari, în loc să ne vedem de problemele din teritoriu, din judeţ, să stăm şi să ne rugăm de acest ministru”, a declarat copreşedintele AUR George Simion.
Sursa: Alianţa pentru Unirea Românilor Prahova si Agerpres