Distribuți acest articol

Incidente în estul republicii Moldova. Acolo se află caravana electorală AUR care anunțase că încearcă încă o dată să treacă Nistrul și să își facă campanie electorală în teritoriul ocupat de trupele ruse.

“Avem dincolo de această graniță ilegală peste 300.000 de moldoveni. Drepturile lor sunt încălcate în fiecare zi și ei sunt sechestrați practic de regimul de ocupația de la Tiraspol. Trebuie să o spunem răspicat că este vorba despre trupe ruse de ocupație și nu este nici un conflict interetnic.

Acești cetățeni sunt sechestrați, nu sunt informați corect, sunt supuși manipulării. Problema principală este aceea că la Chișinău nimeni nu mai face nimic, toată lumea s-a obișnuit cu acest lucru, se comportă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Dacă președintele sau șeful de guvern nu spun nimic, de ce ar spune factorii internaționali care sunt responsabili de soluționarea conflictului? Nu au nici un interes dacă noi nu ne manifestăm interesul.

Cu părere de rău politicienii moldoveni sunt complici deoarece o bună parte din banii proveniți din traficul din regiune ajung la cei care conduc partidele politice din Republica Moldova. Complicitatea este una totală, inclusiv cu instituțiile statului, unde procuratura, justiția sau ministerul de interne nu își fac treaba, ei servesc alte interese” a declarat Vlad Bilecțhi, liderul AUR.


Distribuți acest articol