Distribuți acest articol

Traficul feroviar de marfă se află într-o situație la fel dificilă precum cel de călători, înregistrând un declin major în ultimii 30 de ani, atât în ceea ce priveşte volumul de transport, cât şi în ceea ce priveşte volumul de prestaţii. Deși este o componentă importantă a economiei naționale, din cauza lipsei de investiții și a unei viziuni din partea clasei politice, acest sector nu și-a putut atinge potențialul maxim, afirmă Vasile Nagy, deputat AUR.

Una dintre principalele cauze ale acestui declin o constituie existenţa unor distorsiuni economice pe piaţa transporturilor terestre de marfă, care limitează în mod artificial competitivitatea transporturilor feroviare.  Consecinţa principală a acestor distorsiuni o reprezintă pierderea aproape integrală de către calea ferată a clienţilor interesaţi de transportul expediţiilor de dimensiuni mici. Toţi aceşti clienţi au migrat către transportul rutier, în primul rând datorită preţurilor mai atractive oferite de acest mod de transport”, explică Nagy, cu mențiunea că una dintre consecințe este extincţia aproape completă a transportului intermodal şi a transportului în vagoane izolate, ceea ce a condus inclusiv la degradarea facilităţilor sistemului feroviar destinate susţinerii acestor tipuri de servicii: terminale intermodale, parc de containere, staţii de triaj şi facilităţi de triere în staţiile tehnice.

Deputatul AUR susține că sistemul feroviar de marfă are în continuare un potențial ridicat, iar cu modele de business potrivite ar putea să preia un procent important, de 30%, din transportul rutier de mărfuri pe distanţe de peste 300 km. În plus, transportul feroviar prezintă și o serie de avantaje: mult ami eficient punct de vedere al consumului energetic, este mult mai sigur, este mult mai puţin poluant şi are o contribuţie mult mai mică la emisia gazelor cu efect de seră. 

Sistemul feroviar naţional trebuie să dezvolte logistica necesară şi să identifice modelele de business cele mai eficiente pentru operarea transporturilor în containere.  Un procent de 30% din transportul rutier de mărfuri pe distanţe de peste 300 km ar trebui să fie transferat până în 2030 către transportul pe calea ferată, acest procent trebuind să depăşească 50% până în 2050. Sistemul feroviar român are nevoie de o „reţea primară” de magistrale feroviare destinate transportării unor volume mari şi consolidate de mărfuri şi de pasageri, cu randament ridicat şi emisii reduse, datorită utilizării pe scară largă a unor soluţii de transport mai eficiente în combinaţii multimodale, precum şi datorită aplicării pe scară largă a unor tehnologii avansate”, a mai spus deputatul AUR Vasile Nagy.


Distribuți acest articol