Distribuți acest articol

Dan Diaconescu şi-a făcut un cont pe platforma TikTok, unde anunţă că urmează să lanseze o “platformă dedicată exclusiv artei cinematografice”. Omul de televiziune are o interdicție de zece ani și jumătate de a vorbi în public. La momentul eliberării condiționate, judecătorii l-au informat pe Dan Diaconescu că va avea voie să vorbească public abia în 2025.

“Bine ați venit în noul meu univers! Începând de astăzi, lansez primul sistem cinematografic bazat pe tehnologia blockchain. DD Home Cinema este primul cinematograf virtual, pe care eu, Dan Diaconescu, îl împart cu dumneavoastră, poporul.Până la marea premieră a filmului Pandemia, o peliculă pe care o s-o vizionați mai devreme de cât vă așteptați, vă invit să intrați în marea comunitate ddhomecinema”, afirmă Dan Diaconescu.

“Sunt Dan Diaconescu, singurul cetățean european care are o interdicție de a vorbi public timp de 10 ani și jumătate. Acum pot, în sfârșit, să rup tăcerea, mulțumită unui nou univers tehnologic. Să ratați această copie misterioasă, acest exemplar unic, pentru că nici nu știți ce pierdeți”, a spus omul de televiziune într-un clip.


Distribuți acest articol