Distribuți acest articol

Dan Barna susține că o reformă a sistemului de pensii nu se poate face mai rapid de 2 ani, iar pensiile speciale vor fi eliminate, cel mai probabil, până la finalul lui 2023. O măsură cu care partidul USR-PLUS s-a lăudat în campania electorală.

“Există un grup de lucru care discută cu fiecare categorie profesională care beneficiază de pensii speciale care ar fi soluţiile. Şi ce este cel mai cel mai… aş spune comic, dar nu chiar comic, e cumva şi amar în egală măsură, fiecare e total de acord că pensiile speciale trebuie eliminate şi că sunt injuste şi că unele sunt mai mari decât venitul pe care l-a avut omul muncind, decât salariul respectiv, ceea ce nu e deloc în regulă, toată lumea e de acord cu asta, mai puţin când e vorba de el însuşi şi de propria categorie. Adică toată lumea spune: da, trebuie eliminate, dar ale noastre nu, pentru că avem situaţia asta. Şi toţi spun asta”, a afirmat Dan Barna

„Toti ne dorim eliminarea pensiilor speciale, dar USR rămâne mereu singur la vot. Toți vor eliminarea pensiilor speciale, dar nu când vine vorba de categoria lor profesională. Eliminarea pensiilor se va face probabil până la sfârșitul lui 2023”, a spus Barna


Distribuți acest articol