Internațional

Ursula von der Leyen susține că Rusia este direct responsabilă pentru criza alimentară mondială

Livrările de cereale din Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori mondiali, au fost reduse în mod drastic din cauza blocadei impuse de Rusia asupra porturilor ucrainene şi a bombardamentelor asupra depozitelor.

Von der Leyen a declarat în Parlamentul European că 20 de milioane de tone de grâu sunt blocate în Ucraina şi a subliniat că sancţiunile „nu vizează produsele alimentare de bază”.

„Ele (sancţiunile) nu vizează comerţul cu grâu sau alte alimente între Rusia şi ţări terţe”, a spus ea, adăugând că embargoul portuar al blocului comunitar asupra navelor sub pavilion rusesc prevede o exceptare totală a produselor agricole ruseşti.

Războiul declanşat de preşedintele rus Vladimir Putin în Ucraina „alimentează criza alimentară, nu altceva”, a subliniat Ursula von der Leyen.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button