Distribuți acest articol

O descoperire de ultimă oră a fost făcută de un secretar de stat din Ministerul Agriculturii. Aurel Simion a aflat, de la biroul de secratar, că România importă produse de patiserie de 13 ori mai scumpe, pe tonă, decât grâul exportat.

O nepăsare crasă a avut loc pe scena politică și la Ministerul Agriculturii în ultimii 31 de ani cu privire la sectorul agricol și tot ce înseamnă agricultură pentru România. Aurel Simion promite măsuri de redresare din partea ministrului cu privire la acest aspect… așa cum promit toți.

Asta-i statistica, din păcate, ăsta este crudul adevăr. Noi prin planul național strategic 2021 – 2027 va trebui să corectăm în mod substanțial părțile deficitare.Va trebui să intervenim pe reproducția la porc și pasăre, avem nevoie la nivel național de cel puțin 195.000 de capete de scroafe, în așa fel încât să ne putem produce materialul genetic necesar, avem nevoie de reproducție la pasăre, avem nevoie de industrializare, din punctul meu de vedere suntem, ca tehnologie, la nivelul anilor 2010, din moment ce importăm produse de patiserie, produse congelate, produse prelucrate, biscuiți și nu numai, înseamnă că noi nu avem capacități de tehnologizare performante, și va trebui să intervenim în acest sens.

Va trebui să fim atenți la exportul de materie primă. La ora actuală noi importăm produse de patiserie de 13 ori valoarea pe tonă a grâului exportat, ceea ce nu este normal. Va trebui să nu mai exportăm sau să ajutăm industria în așa fel încât să putem să exportăm produse cu valoare adăugată mare. Industria alimentară va trebui ajutată să se retehnologizeze”, a spus Aurel Simion.


Distribuți acest articol