Actualitate

UE cumpără mii de măști pentru persoanele cu deficiențe de auz din R. Moldova ~ InfoPrut

Două mii de persoane cu deficienţe de auz, inclusiv copii, vor primi măşti cu vizor, special adaptate pentru ei, achiziţionate datorită sprijinului financiar al Uniunii Europene.

Măştile sunt special adaptate pentru a fi vizibilă mimica buzelor, lucru deosebit de important pentru comunicarea persoanelor cu deficienţe de auz. Acestea vor fi distribuite copiilor şi adulţilor, inclusiv pedagogilor din instituţiile de învăţământ în care studiază persoane cu deficienţe de auz, potrivit Asociației Keystone Moldova.

Asociaţia a oferit marți măştile cu vizor reprezentanţilor „Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova” şi „Asociaţiei Copiilor Surzi din Republica Moldova”.

Măştile au fost achiziţionate în cadrul proiectului „Siguranţa şi drepturile persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale din instituţii în perioada pandemiei cu COVID-19”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Keystone Moldova.

„Proiectul este susţinut prin Mecanismul de urgenţă ale UE pentru ţările Parteneriatului Estic şi prevede adiţional asigurarea cu echipament de protecţie a persoanelor cu dizabilităţi şi angajaţilor din şase instituţii rezidenţiale din R. Moldova: măşti, mănuşi, ochelari protectori, viziere, dezinfectant şi încălţăminte de protecţie”, a menţionat Ludmila Malcoci, director executiv Keystone Moldova.

Potrivit acesteia, în instituţiile rezidenţiale vor fi desfăşurate activităţi de informare despre măsurile de prevenire şi măsurile individuale de protecţie, vor fi instalate monitoare video şi vor fi derulate informaţii în limbaj uşor de înţeles pentru persoanele cu dizabilităţi. Totodată, va fi dezvoltată și o politică internă de prevenire şi control a infecţiilor şi capacității angajaţilor în implementarea acesteia.

 » sursa: www.infoPrut.RO

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button