Distribuți acest articol

Claudiu Năsui refuză să preia combinatul de oțeluri speciale din Târgoviște.

La momentul de față în România nu se mai produce oțel-beton, toată industria românească depinde de importuri.

Sectorul construcțiilor reprezintă princinpala ramură economică dar la acest moment prețurile au explodat.

Se întâmplă acest lucru deoarece o bună parte din industria locală a fost distrusă de către marii investitori strategici. Aceștia au preluat active de sute de milioane de euro dar le-au închis în doar câțiva ani deoarece acesta a și fost scopul. Toate combinatele produceau pe profit, însă au fost închise pentru ca România să devină din exportator, importator.

Avem nevoie de peste 1.5 milioane de tone de oțel anual. Acum 10 ani aproape toată cantitatea era produsă la nivel local. Acum nu se mai poate, toate oțelăriile au fost închise cu complicitatea politicienilor români.

La momentul de față se importă oțel-beton de aproape un miliard de euro anual. Cifra este una catastrofală.

Combinatul de la Târgoviște poate asigure cel puțin jumătate din acest necesar. El poate fi preluat de către stat în contul datoriilor existente către statul român. Compania este în faliment și se poate prelua, iar salariații să producă din nou oțel-beton.

Există o singură piedică: ministrul economiei se opune acestui lucru. Claudiu Năsui preferă să importe oțel-beton de 1.5 miliarde de euro și să țină economia României dependentă de fabricile străine.

Pentru ca să importăm această cantitate este nevoie de euro, iar pentru aceștia trebuie să ne împrumutăm.

România era unul din principalii exportatori de oțel acum 30 de ani, acele vremuri nu mai sunt deoarece politicienii au trădat țara și au închis la comandă străină fabricile românești.


Distribuți acest articol