Distribuți acest articol

Reprezentanții Terapia Cluj spun că au cerut acum 6 luni să producă în România medicamentul favipiravir, un antiviral folosit în spitale pentru tratarea formelor ușoare de COVID, dar că nu au primit niciun răspuns de la Autoritatea Națională a Medicamentului. Președintele instituției, Robert Ancuceanu, susține că nu are cunoștință de existența unei astfel de cereri: „E posibil să fi venit și să se fi rătăcit pe undeva. Încercăm să vedem ce s-a întâmplat”.

Într-o declarație pentru Libertatea, Dragoș Damian, directorul executiv al producătorului de medicamente Terapia Cluj, acuză Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România că nu i-a răspuns de mai bine de 6 luni la adresa prin care anunța că vrea să producă favipiravir în România. 

De partea cealaltă, Robert Ancuceanu, președintele instituției, spune că o astfel de cerere nu a existat, dar că e posibil totuși să fi fost trimisă și rătăcită.

În schimb, spune că este problematic medicamentul în sine, deoarece acesta este varianta generică a unui alt antiviral, numit Avigan și realizat în Japonia. Iar acela avea efecte secundare extrem de puternice, susține Ancuceanu.


Distribuți acest articol