Politică

Nicușor Dan ne calmează – Președintele susține că toate deciziile sale sunt pentru binele României

Nicușor Dan recunoaște că „pasul 1, pasul 2 și pasul 3” sunt greu de distins. Românii încă încearcă să afle în ce pas se află țara

Președintele Nicușor Dan a declarat, la Cluj, că înțelege responsabilitatea funcției pe care o ocupă și că toate deciziile pe care le ia sunt în interesul României. Șeful statului a explicat însă că, în practică, „uneori e mai greu să distingi între pasul 1, pasul 2 și pasul 3”.

„Eu sunt o persoană care are o istorie de 20 de ani şi în momentul în care iau nişte decizii cred că toată lumea trebuie să fie convinsă că deciziile astea sunt luate în mandatul pe care l-am obţinut şi pentru binele României. Uneori e mai greu să distingi între pasul 1, pasul 2, pasul 3”, a afirmat Nicușor Dan.

Declarația vine în contextul negocierilor pentru formarea noului Guvern și al criticilor venite inclusiv din partea unor foști susținători ai președintelui.

Nicușor Dan a susținut că este tentant să iei o decizie rapidă care poate avea consecințe negative ulterior și a dat asigurări că își asumă responsabilitatea mandatului primit de la români.

Președintele a mai declarat că există șanse ca România să aibă un nou guvern până la finalul actualei sesiuni parlamentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button