Distribuți acest articol

Președintele George Walker Bush, un nivel la care Florin Cîțu nu va ajunge niciodată, a fost comparația care au găsit-o susținătorii acestuia în scandalurile din ultima perioadă. Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, îi ia apărarea lui Cîțu și menționează de cazul lui G. W. Bush, din 1976.

Ce nu spune deputatul Alexandru Muraru, este că, Președintele George Walker Bush, a ieșit în fața publicului și a recunoscut cele întâmplate, ceea ce Florin Cîțu nu a făcut.

Același lucru i s-a întâmplat lui G. W. Bush, în 1976. La fel ca și acum, informația a apărut în contextul unei competiții electorale, semn că vechile practici nu sunt uitate. Bush a câștigat alegerile, dar nu înainte să recunoască fără ezitare fapta sa, dar admițând că a învățat lecția acelei întâmplări.

Stimaţi colegi, să nu ne uităm adversarii! Mi-am asumat să fiu parte a echipei de susținere a lui Florin Cîțu în competiția internă pentru președinția Partidului Național Liberal. Am proprietatea termenilor când spun că suntem într-o competiție, nu într-o luptă oarbă pe care românii o resping. Am crezut că, de la început, am agreat să promovăm un concurs al ideilor, al proiectelor și al competențelor. Din păcate, eprubetele intoxicării, linșajului și distorsiunii lucrează în laboratoarele manipulării.

Dragi colegi de o parte și de alta a baricadei: acum, dar cu atât mai mult după alegerile din 25 septembrie voi continua să fiu partenerul tuturor membrilor Partidului Național Liberal, indiferent de câștigătorul competiției interne, pentru că viitorul nostru se clădește pe echipă și unitate!”, a spus Alexandru Muraru pe pagina sa de Facebook.


Distribuți acest articol