Actualitate

Statul român plătește pentru toți refugiații – Numai să nu fie români

Sirenele sună aproape fără oprire în Israel, sunt bombardamente dinspre și înspre Gaza. Mai sunt 200 de români acum în zona decimată de război. Dacă vor să vină acasă însă, întoarcerea e pe banii fiecăruia. Statul român nu asigură repatrierea gratuită. Nu la fel a făcut Bulgaria.

„Am plătit 350 de euro de persoană, adică 3.500 de lei amândoi, de cuplu, pentru biletul de întoarcere. Asta nu s-a auzit la televizor până acum, se aude doar că Guvernul susține TAROM-ul și trimite aeronave acolo, doar că să știți că dacă ajungeți în aeroport trebuie să aveți banii ăștia, altfel nu puteți zbura, nu puteți să vă achiziționați biletele. E foarte simplu”, a scris Ana Baniciu, o artistă din România întoarsă din Israel după izbucnirea războiului. Postarea ei a stârnit numeroase comentarii și reproșuri la adresa statului român.

Aceeași nedumerire o au și alți mulți români care încearcă să fugă de bombele din Orientul Mijlociu. Dacă e repatriere, de ce mai plătesc.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, despre ajutorul dat de ţara noastră refugiaţilor ucraineni din Israel, că România a adus 3.000 de cetăţeni ucraineni, majoritatea tranzitând ţara noastră. Ciolacu a arătat că a fost o rugăminte a forurilor europene.

Statul român s-a implicat logistic, la rugămintea partenerilor europeni. Totul a fost suportat de forurile europene”, a ţinut să precizeze Ciolacu.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button