Actualitate

Șoc. Droguri de mare risc descoperită în tabăra UDMR la care a participat și premierul Ungariei

Cinci persoane au fost depistate cu droguri de risc şi de mare risc la Tabăra de Vară „Tusvanyos”, de la Băile Tuşnad, în cadrul unor acţiuni derulate de specialiştii în combaterea criminalităţii organizate.

Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al IPJ Harghita, între 19 şi 23 iulie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Harghita din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu-Mureş „au acţionat pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în oraşul Băile Tuşnad, cu ocazia desfăşurării unor manifestări publice”.

În perioada respectivă, la Băile Tuşnad s-a desfăşurat Universitatea de Vară şi tabăra studenţească „Tusvanyos”.

Sursa citată a arătat că poliţiştii au identificat cinci persoane, toate din Harghita, care deţineau droguri – respectiv canabis şi ecstasy – atât pentru consum propriu, cât şi pentru a le vinde în cadrul festivalului.

„Astfel, poliţiştii au constatat cinci infracţiuni de deţinere de droguri, în vederea consumului propriu, fiind depistate în interiorul unui festival cinci persoane, toate din judeţul Harghita, având asupra lor diferite cantităţi de droguri de risc, sub formă de canabis şi de mare risc, sub formă de comprimate de ecstasy. Drogurile ar fi fost destinate atât comercializării în cadrul festivalului, cât şi în vederea consumului propriu”, se arată în informarea IPJ Harghita.

La aceeastă tabără a participat și premierul Ungariei, Viktor Orban. Se pare că poliția nu spune nimic despre acest lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button