Separatiștii de la Tiraspol se plâng din nou de autoritățile de la Chișinău
Distribuți acest articol

Pretinsul minister de externe de la Tiraspol a criticat, din nou, autoritățile de la Chișinăul pentru că acestea nu ar fi avut o atitudine consecventă în procesul de negocieri.

Astfel, conform unui raport publicat de separatiștii de la Tiraspol citat de presa de la Chișinău, pretinsa instituție este nemulțumită de faptul că începând cu 1 septembrie, în traficul internațional vor putea participa doar automobilele din regiunea transnistreană ce vor avea numere neutre.

Criticile vin chiar dacă Chișinăul și Kievul au amânat implementarea deciziei protocolare de mai multe ori, ultima dată amânarea fiind de pe 22 februarie pe 1 septembrie. Tiraspolul susține că există anumite probleme ce țin de funcționarea punctelor de emitere a numerelor neutre, iar Chișinăul nu ar fi luat în considerare propunerile părții transnistrene.

Separatiștii din regiunea transnistreană și-au mai manifestat nemulțumirea că autoritățile de la Chișinăul ar fi refuzat să încheie un acord de colaborare între oficiul de stare civilă și arhiva de pe cele două maluri ale Nistrului.

De asemenea, Tiraspolul a mai acuzat Chișinăul că ar fi blocat lucrul Comisiei Unificate de Control din motivul că delegația respectivă cere instituirea regimului liber de circulație în Zona de Securitate.

 » sursa: www.infoPrut.RO


Distribuți acest articol