Actualitate

Șeful vămii din Iași reținut de procurori- prejuduciu de 12 milioane de euro. MAI este crima organizată

Dănuț Bolohan, şeful Biroului Vamal Iaşi, şi mai mulţi vameşi au fost reţinuţi în dosarul de corupţie DNA cu un prejudiciu de 12 milioane de euro scrie bzi.ro .

„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 998/VIII/3 din 23 noiembrie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 noiembrie 2022, a inculpaților:

BOLOHAN DĂNUȚ, șef al Biroului Vamal de Frontieră Iași, în sarcina căruia s-au reținut cinci infracțiuni de luare de mită, din care trei în formă continuată, ANDREICĂ SIMONA (fostă Constantineanu), funcționar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Iași, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de complicitate la luare de mită, TIMOFTE CRISTIAN, funcționar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Iași, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de dare de mită, în formă continuată.

Persoană fizică, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni de dare de mită.

În cauză a mai fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile (cu interdicția de a-și exercita funcția pe perioada măsurii), începând cu data de 23 noiembrie 2022, față de TÎRNOVANU CRISTINEL-LEONARD, funcționar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată”, potrivit DNA.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button