Distribuți acest articol

Informarea meteo a intrat în vigoare sâmbătă, 16 ianuarie, la ora 02.00, și este valabilă până miercuri, 20 ianuarie, ora 10.00.

Potrivit ANM, vremea va fi deosebit de rece, iar pe parcursul nopților și al dimineților va fi ger, la început în nord-vest și centru, apoi și în celelalte regiuni.

„Temperaturile minime vor coborî frecvent sub -10 grade și se vor încadra, în general, între -18 și -8 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile intramontane, îndeosebi din estul Transilvaniei, sub -20 de grade. Maximele diurne vor fi preponderent negative și se vor încadra, în general, între -10 și 0 grade. Local se va semnala ghețuș”, a anunțat ANM.

La Ploiești, sâmbătă sunt anunțate temperaturi maxime de -1 și minime de -9 grade Celsius. Vremea se va menține rece și săptămâna viitoare, însă temperaturile vor crește pe timpul zilei, până la valori maxime de 11 grade Celsius.

La Vârful Omu, mercurul în termometre va ajunge, duminică, la -24 de grade Celsius, în timp ce valorile maxime se vor situa la -15 … -18 grade Celsius.

Sursă text: observatorulph.ro

Sursă foto: observatorulph.ro


Distribuți acest articol