Actualitate

S-a dat comanda pe instituțiile de control: amenzi mari ca să aducem bani la bugetul de stat. Peste 100 de milioane vin numai de la ANPC

Partidele politice caută cu disperare bani ca să plătească pensiile speciale și alte cheltuieli bugetare care nu sunt sustenabile. Bugetul de stat este unul umflat de angajați aduși de către partidele politice și care nu aduc nici o valoare adăugată. Degeaba a dat generalul comanda ca să se facă rost de bani din amenzi, dacă banii nu se mai găsescu deoarece au fost deja luați…

Inspectorii de la protecţia consumatorilor au aplicat în acest an amenzi în valoare de 109 milioane de lei, iar cuantumul încasat a fost de 12,5 milioane de lei, conform datelor prezentate, joi, într-o conferinţă de presă, de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Horia Constantinescu.

„De la începutul anului şi până acum s-au aplicat amenzi de 109 milioane de lei, faţă de 59 de milioane, în 2019, alte 32 de milioane în 2020 şi 45 de milioane în 2021. S-au înregistrat amenzi încasate de 12,5 milioane de lei în acest an, faţă de 10 milioane de lei, în anul 2019, de 4 milioane în 2020 şi 6 milioane în 2021, undeva aproape dublu. De asemenea, au fost retrase mărfuri în valoare de 8 milioane de lei, faţă de anii precedenţi când au fost retrase undeva până la două milioane de lei. Vorbim de un număr de procese verbale de prelevare în sensul analizării mărfurilor ce au fost considerate cu abateri. S-a înregistrat de asemenea o creştere de aproape opt ori, în anul 2022 faţă de anii precedenţi. O să amintesc şi de acţiunea ce a vizat activitatea marilor retaileri”, a spus Constantinescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button