Actualitate

Românii suferă, iar statul se scaldă în banii din energie – Romgaz, Nuclearelectrica şi OMV Petrom, profituri colosale și taxe pe măsură

Nicio companie nu a produs mai mult, dar fiecare a făcut profit istoric. Sumele colectate de stat doar din taxe şi impozitele pe veniturile suplimentare, 8,3 mld. lei în S1/2022, sunt triple faţă de dividendele pe care le-ar putea încasa doar din profiturile celor trei companii. În timp ce statul se scaldă în banii din energie, consumatorii nu mai au bani de facturi.

Românii suferă de pe urma creșterilor de prețuri, iar statul se scaldă în banii din energie. Statul român este principalul beneficiar al scumpirilor din sectorul energetic. Taxele și impozitele colectate sunt triple față de anii anteriori.

Prima jumătate a anului arată fără urmă de îndoială că cel mai mare câştigător al crizei din energie este statul român, taxe aplicate veniturilor supli­mentare, dar şi dividendele care vor urma ca urmare a profiturilor de vis, transformând 2022 într-un an excepţional.

Romgaz (SNG), cel mai mare producător de gaze din România, a terminat primul semestru al anului cu un profit net de 1,7 mld. lei, de 2,2 ori mai mare faţă de cel de anul trecut. Statul deţine 70% din Romgaz şi la o rată de repartizare a profitului net de 90% rezultă că doar din rezultatul din primele şase luni statul ar încasa circa un miliard de lei. Dar ceea ce este cu adevărat excepţional este nivelul taxelor pe care statul le colectează din scumpirea gazului. Astfel, pe primul semestru Romgaz a plătit taxe şi impozite de circa 4,6 miliarde de lei pe veniturile suplimentare, faţă de numai 399 de milioane de lei în perioada similară a anului trecut. Toţi aceşti bani se duc la stat.

Nuclearelectrica (SNN) a terminat şi ea prima jumătate a anului cu un profit net de 1,2 mld. lei, triplu faţă de 2021. Compania a plătit taxe pe venitul suplimentar de 586 de milioane de lei. Statul deţine 82,5% din producătorul de energie, aşa că va încasa din dividende şi taxele din primul smestru aproape 1,5 miliarde de lei numai de la Nuclearelectrica.

SNP Petrom (OMV) a nunţat un profit net de 4,6 mld. lei în primul semestru când a plătit taxe de 3,2 miliarde de lei asociate producţiei de gaze şi energie. Cu o deţinere de 20% din companie, statul poate colecta doar pentru primul semestru 3,8 miliarde de lei în contul participaţiei pe care o deţine la OMV Petrom şi cu toate taxele pe care le percepe. Astfel, numai din taxele pe veniturile suplimentare aplicate acestor trei companii şi din dividendele care ar putea veni, pentru primele şase luni ale anului rezultă un câştig penstru statul român de peste 11 mld. lei, circa 2 miliarde de euro. Din această sumă, doar taxele sunt de 8,3 mld. lei, pentru primele şase luni ale anului, pentru 3 companii. La toate acestea se mai adaugă şi impozitul pe profit de 1,5 mld. lei pentru toate cele trei companii.

În tot acest timp, producţia de energie a Nuclearelectrica a scăzut cu 2%, producţia de gaze a Romgaz a stagnat, producţia de gaze a OMV Petrom a scăzut cu 11%. Mai departe, producţia de energie a Hidroelectrica a scăzut cu 30% în S1, dar probabil compania, deţinută tot de stat, va marca la rândul ei profituri excepţionale. Problema? Cererea de carburanţi a intrat pe minus în al doilea trimestru al anului, România a consumat cu 13% mai puţin gaz şi cu 5% mai puţină energie în primele şase luni. În timp ce statul marchează profituri istorice, economia se sufocă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button