Actualitate

România suspendă zborurile spre și dinspre R. Moldova

România suspendă zborurile spre și dinspre mai multe state cu risc epidemiologic ridicat, între care SUA și Republica Moldova. 

Comitetul Național pentru Situații de Urgență de la București a decis joi suspendarea zborurilor spre și dinspre România, efectuate de operatorii economici din aviație, dinspre și spre statele prevăzute în lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, așa-numita „zonă galbenă”.

Există însă și excepții, în cazul cărora nu se aplică suspendarea zborurilor. Este vorba despre statele membre ale Uniunii Europene, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Emiratele Arabe Unite și Qatar.

Hotărârea respectivă a stabilit și cine sunt cei exceptați de la carantină. Astfel, este vorba de persoanele care vin în România din zonele/ţările aflate pe lista întocmită potrivit prevederilor art. 2, alin. (3), dar care, înaintea sosirii în România au petrecut ultimele 14 zile anterioare, consecutive, într-una sau mai multe zone/ţări pentru care nu este instituită această măsură, şoferii autovehiculelor de transport marfă, cei ai autovehiculelor de transport persoane, piloţii de aeronave, membrii delegaţiilor sportive, ai misiunilor diplomatice, elevi şi studenţi.

 » sursa: www.infoPrut.RO

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button