România asigură condiții mai bune pentru studenții Universității de Stat „B.P. Hașdeu” din Cahul
Distribuți acest articol

România va finanța, în baza unui proiect, reparația capitală a căminului nr. 3 a Universității de Stat B.P. Hașdeu din Cahul. Anunțul a fost făcut de Nicolae Dandiș, primarul orașului Cahul, care a primit asigurări în acest sens în cadrul unei vizite la București. 

Potrivit sursei, activitatea sa ca primar este de a căuta resurse, sprijin și proiecte capabile să rezolve anumite probleme din localitate, iar vizita la București a fost motivată de acest lucru.

În context, Nicolae Dandiș a precizat că edificiul căminului nr. 3 a Universității de Stat B.P. Hașdeu din Cahul, care acum se află într-o stare deplorabilă, va fi reabilitat cu sprijinul României.

Vorbim despre un buget de circa 40 milioane de lei sau aproape două milioane de euro. În acest an dorim să începem lucrările, va dura poate partea de documentație, aprobări pentru că foarte mult depinde și de autoritățile centrale. Ce ține de partea română există toate angajamentele, dar sperăm că și aici să se facă lumină cât mai repede și să existe aprobări din partea Chișinăului”, a subliniat primarul orașului Cahul.

Totodată, sursa a punctat că reparația acestui edificiu, care se află în centrul orașului pe lângă faptul că va oferi noi oportunități pentru tineri, va fi și un spațiu care va arăta bine în municipiul Cahul.

Va fi un cămin total reparat, cu spații de cazare pentru studenții Universității B.P. Haşdeu, pentru lucrătorii din cadrul instituției, dar și pentru studenții Universității „Dunărea de Jos”, motiv principal pentru care România vrea să susțină acest proiect”, a mai spus Nicolae Dandiș pentru ziuadeazi.md. 

 » sursa: www.infoPrut.RO


Distribuți acest articol