România amenajează și modernizează scuarul de pe strada Nicolae Titulescu din Chișinău ~ InfoPrut
Distribuți acest articol

Consiliul Județean Buzău acordă 50.000 de euro pentru implementarea și realizarea proiectului „Amenajarea și modernizarea Scuarului din strada Nicolae Titulescu, municipiul Chișinău”, transmite Ziarul Național.

Cofinanțarea acestui proiect are loc și ca urmare a evenimentului „Zilele municipiului Chișinău la Buzău”, organizat în comun de către Primăria municipiului Chișinău și Consiliul Județean Buzău în perioada 16-18 septembrie 2021.

„Salut organizarea unor astfel de evenimente de către Primăria mun. Chișinău și insist pe desfășurarea lor și în alte orașe ale României. Astfel de evenimente vor aduce beneficii pentru ambele părți. Și nu e vorba doar de bani. Insist în continuare pe organizarea „Zilelor municipiului Chișinău la București”, eveniment despre care am vorbit și am propus să-l organizăm încă acum un an. Atunci am avut și susținerea autorităților publice locale din București”, a menționat Corneliu Pântea, consilier în cadrul Consiliului Municipal Chișinău.

Potrivit acestuia, organizarea și desfășurarea „Zilelor municipiului Chișinău la București” va aduce mai multe beneficii pentru ambele capitale românești.

Guvernul de la Chișinău a aprobat în 2019 o decizie care prevede ridicarea unui monument în memoria lui Nicolae Titulescu. Lucrarea ar urma să fie amplasată în Chișinău, în scuarul străzilor Decebal cu N. Titulescu, la inițiativa Fundației Europene Titulescu din România și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”.

Nicolae Titulescu a fost diplomat, jurist, profesor universitar și om politic român. În repetate rânduri a fost ministru al afacerilor străine, dar și ministru plenipotențiar, președinte al Ligii Națiunilor și membru titular al Academiei Române.

 » sursa: www.infoPrut.RO


Distribuți acest articol