Retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova, subiect care va fi abordat în timpul vizitei lui Kozak la Chișinău ~ InfoPrut
Distribuți acest articol

Autoritățile Republicii Moldova vor să aibă relații bune cu Federația Rusă, însă asta nu înseamnă că nu vor fi solicitări de retragere a trupelor rusești din stânga Nistrului, dar și privind distrugerea armamentului din depozitele de la Cobasna, a declarat miercuri președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei emisiuni radio.

„Vizita este foarte scurtă și de aceea nu o să am o întrevedere cu domnul Dimitri Kozak. Dar e bine că această vizită are loc, pentru că sunt subiecte de discutat de pe agenda bilaterală. Cumva, până acum, dialogul cu parlamentarii din Federația Rusă era cumva monopolizat de PSRM. Eu consider că nu a fost bine, pentru că dincolo de pozițiile diferite dintre noi și colegii din Federația Rusă pe anumite subiecte, și e firesc să fie așa, trebuie să existe dialog. Opinia noastră, poziția noastră trebuie să ajungă din prima sursă. Pentru aceasta e nevoie de dialog pe linie parlamentară”, a declarat Grosu, potrivit Ziarul Național.

Politicianul a dat asigurări că nu va fi trecută cu vederea nici problema ce ține de retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova și a armamentului rusesc din regiunea transnistreană.

„Nu cred că există vreo țară în lumea asta căreia îi place ca pe teritoriul ei să existe trupe ale altei țări. Va trebui să discutăm și subiectul acesta. Așa cum Federația Rusă a transmis câteva semnale, sunt discuții și despre gestionarea, evacuarea sau utilizarea/distrugerea munițiilor de la Cobasna. Sunt subiecte pe care trebuie să le discutăm nu doar prin postări pe rețelele de socializare. La masa de dialog se găsesc soluții. Putem merge și noi acolo sau să îi invităm la noi, mă refer la deputați”, a mai spus președintele Parlamentului.

Dimitri Kozak vine miercuri, 11 august, la Chișinău, unde va avea o întrevedere cu președintele Maia Sandu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, și cu vicepremierul pentru Reintegrare, Vladislav Kulminski.

 » sursa: www.infoPrut.RO


Distribuți acest articol