Centrul plutitor din Mahmudia pentru recuperarea copiilor cu dizabilităţi, la inaugurarea căruia șapte persoane au tăiat panglica în același timp, printre ele aflându-se și ministrul Muncii, Raluca Turcan, a început să ia apă și s-a scufundat pe o parte. Inaugurarea a avut loc în urmă cu mai puțin de o lună.
Raluca Turcan, ministrul Muncii, a declarat că a văzut multe comentarii urâte după acest incident, iar imaginea nu este atât de urâtă:
„O mențiune fac pentru că am văzut multe comentarii politice și toată lumea spune că este o imagine urâtă.
Nu imaginea este importantă în acest caz, ce este cu adevărat important și ceea ce mă preocupă este să avem garanția, ca autorități publice, că acest centru nu prezintă riscuri nici pentru copii și nici pentru personalul care-l deservește.
Am discutat cu reprezentanții SERA (Bogdan Simion) si ceea ce știu este :
1. Pontonul era, fără personal, tras la mal (în Mahmudia) în condițiile în care se caută să se angajeze personal.
2. Din cauza unei defecțiuni si a lipsei de personal care sa intervină imediat s-a produs acest incident.
Repet, ce ma interesează ca autoritate publică, pentru că în aceasta situație este un proiect privat, nu al MMPS, este să nu existe niciun risc de utilizare a pontonului.
Centrul de recuperare își va începe activitățile în noiembrie. Nu doresc să politizăm, investiția este privată”, susține ministrul Muncii.