Distribuți acest articol

Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu anunță că 100 din cei 400 de polițiști locali vor fi concediați, invocând nevoia de reformă și Poliția locală a sectorului.

„Respect Poliția Locală! Și de aceea o reformez! Am inițiat un proces de reformă în poliția locală a Sectorului 6 care pleacă de la ideea că în această instituție trebuie să lucreze doar acei polițiști locali care se implică în comunitate și care POT face față muncii de polițist local, respectând ei înșiși această instituție și respectându-se pe sine.
Am luat această decizie în urma unui val uriaș de plângeri pe care cetățenii mi le-au adus la cunoștință cu privire la activitatea acestei instituții importante!”, a scris primarul pe Facebook.

Ciucu spune că a întâmpinat rezistență din partea sindicatelor polițiștilor, „retrograde și antireformiste”, cu care a avut patru rânduri de negocieri și care au demarat acțiuni de blocare în instanță a acestui proces. Demersului i s-au opus și consilierii locali din opoziție, cot la cot funcționari din Poliția Locală, care au inventat fel și fel de opreliști procedurale și birocratice, iar primarul spune că a primit „diverse telefoane pentru a-l „salva” pe unul sau pe altul”.

Polițiștii au dat un test despre care primarul spune că a avut subiecte ușoare. „Un text grilă cu doar 5 întrebări și redactarea unui proces verbal pe un caz dat, cu legislația pe masă, putând fi consultată (nu era nevoie de memorare, deși normal ar fi să fie știută). Atât de simplu! De aceea am zis, că în mare va fi doar un test de cunoștințe de bază și de limba română… Funcționarii publici, conform legii, trebuie să dețină cunoștințe de bază matematice și de limbă. Am scos proba sportivă, ca să nu vulnerabilizez procesul de testare, tocmai că au fost în alte localități probleme în justiție. Am mai spus-o, fac tot ce ține de mine ca Sectorul 6 să nu mai fie un sat fără câini! Acest lucru nu se poate face de pe azi pe mâine, este vorba de un proces planificat și susținut, care întâmpină multă rezistență. Polițiștii care rămân în urma testării vor avea TOT SPRIJINUL MEU să își îndeplinească funcția pe care o au în societate, au respectul meu și le spun încă de pe acum: sunteți importanți, nu-mi pot face mandatul fără dumneavoastră! Cer doar implicare și integritate, nimic mai mult”, a încheiat primarul.


Distribuți acest articol