Președintele Parlamentului de la Chișinău, întrevederi cu înalți demnitari de la București
Distribuți acest articol

Igor Grosu, președintele Parlamentului R. Moldova, s-a întâlnit astăzi, cu Klaus Iohannis, președintele României, dar și cu alți înalți demnitari de la București. 

Astfel, în cadrul discuțiilor cu președintele României, Igor Grosu a mulțumit pentru ajutorul constant oferit cu multă generozitate cetățenilor R. Moldova.

De asemenea, oficialul a reiterat faptul că noul Parlament de la Chișinău își ia angajamentul de a implementa toată agenda de reforme necesare pentru dezvoltarea de durată a Republicii Moldova, iar ca priorități sunt: gestionarea crizei pandemice, redresarea consecințelor economice și reforma în domeniului justiției.

M-am bucurat să aud că România va fi alături de noi în realizarea parcursului european. Doar prin eforturi comune vom reuși să facem lucruri frumoase pentru cetățenii noștri”, a conchis președintele Parlamentului de la Chișinău.

Tot astăzi, Igor Grosu a avut o întrevedere și cu Anca Dragu, președintele Senatului României. Cei doi interlocutori au vorbit despre situația politică din Republica Moldova, prioritățile care se regăsesc pe agenda Parlamentului de la Chișinău, dar și despre consolidarea parteneriatului dintre cele două state prin realizarea proiectelor și acțiunilor comune, precum și inițierea unor proiecte noi.

Igor Grosu și Anca Dragu au convenit să lanseze imediat discuțiile la nivel de comisii permanente ale Parlamentelor celor două state pentru stabilirea unui plan comun de acțiuni în realizarea obiectivelor strategice în beneficiul cetățenilor.

Mai mult, președintele Parlamentului R. Moldova a semnat în Cărțile de onoare ale Camerei Deputaților și Senatului Parlamentului României.

Prin urmare, în mesajul înscris în Cartea de onoare de la Camera Deputaților, Igor Grosu și-a exprimat „convingerea că relațiile speciale dintre Republica Moldova și România, întemeiate pe comunitatea de limbă, cultură, istorie și tradiții, reprezintă nucleul veritabil al unui viitor european comun”.

De asemenea, în Cartea de Onoare a Senatului României, președintele Parlamentului R. Moldova a scris că această vizită „va contribui plenar la intensificarea relațiilor necondiționate de prietenie dintre Republica Moldova și România, iar împărtășirea unui trecut comun și a acelorași valori europene va permite consolidarea parteneriatului nostru strategic în diverse domenii de interes reciproc”.

Amintim că, în prima parte a zilei, Igor Grosu a avut o întrevedere și cu Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților a Parlamentului României.

Președintele Parlamentului de la Chișinău, împreună cu o delegație parlamentară, efectuează, până pe 2 septembrie, o vizită oficială la București, ca urmare a invitației adresate de Ludovic Orban, de a participa, miercuri, la deschiderea celei de-a doua sesiuni parlamentare de anul acesta.

 » sursa: www.infoPrut.RO


Distribuți acest articol