Personalități din R. Moldova, decorate cu medalia „Centenarul Marii Uniri” de președintele României ~ InfoPrut
Distribuți acest articol

De Ziua Limbii Române, opt personalități din Republica Moldova au fost decorate cu medalia „Centenarul Marii Uniri” de către președintele României, Klaus Iohannis, „în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării identității naționale și a răspândirii valorilor culturale românești”, transmite Radio Chișinău.

Printre cei care au fost distinși cu medalia „Centenarul Marii Uniri” sunt doctorul și scriitoarea Teodora Rotaru, directoarea Bibliotecii Naționale, Elena Pintilei, directoarea executivă a Complexului „Vatra Neamului”, Viorica Moraru, artistul Nicolae Botgros, actorul și regizorul Sandu Grecu, lingvistul Alexandru Bantoș, scriitorul și ziaristul Vitalie Ciobanu și conducătorul ansamblului etno-folcloric „Ștefan Vodă”, Tudor Ungureanu.

Ceremonia a avut loc la sediul Ambasadei României la Chișinău, iar șeful misiunii diplomatice, Daniel Ioniță, a remarcat că evenimentul a avut loc odată cu marcarea Zilei limbii române și la scurt timp după vizita lui Klaus Iohannis la Chișinău, cu ocazia marcării a 30 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

„Prezența la Chișinău a președintelui României de două ori în ultimele nouă luni vine să consolideze relațiile speciale dintre Republica Moldova și România, bazate pe comunitatea de limbă, istorie, cultură și spiritualitate și reconfirmă că România a fost și rămâne cel mai sincer prieten al Republicii Moldova”, a declarat ambasadorul Ioniță.

La evenimentul care a culminat cu poezii și cântece patriotice au mai participat secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova din cadrul Guvernului României, Adrian Dupu, și senatorul Viorel Badea.

Ceremonia a făcut parte din acțiunile organizate de Ambasada României cu ocazia marcării a 30 de ani de relații diplomatice între România și Republica Moldova și a centenarului Teatrului „Mihai Eminescu” din Chișinău.

 » sursa: www.infoPrut.RO


Distribuți acest articol