PERCHEZIŢII LA O PERSOANĂ BĂNUITĂ DE OPERAȚIUNI CU ARTICOLE PIROTEHNICE FĂRĂ DREPT
Distribuți acest articol

În cursul zilei de azi, poliţiştii din Mureș au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, întru-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de pirotehnicieni.

La data de 19 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Mureș, la locuința unui tânăr, de 18 ani, bănuit de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

Din cercetări, a reieşit că cel în cauză, ar fi achiziționat articole pirotehnice interzise la deținere în scopul recomercializării acestora.

În urma perchezițiilor efectuate,  au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, 9438 de articole pirotehnice din categoriile 2 și P1, în cantitate totală de 8 kg.

Totodată, la fața locului au fost identificate instalații clandestine de creștere a plantelor de cannabis, 8 plante de cannabis, 2 aparate pentru mărunțit tutun, 7 kg de tutun, 3400 de foi cu filtru pentru confecționarea tutunului, precum și mai multe înscrisuri privind comercializarea de bunuri cu regim special (articole pirotehnice, tutun) și unități de stocare media.

În cauză, cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul I.G.P.R..

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Poliției municipiului Reghin, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și specialiști criminaliști.


Distribuți acest articol