Distribuți acest articol

Situația unică în România după 1989. Florin Roman, parlamentar al PNL, a încercat, cu forța fizică și presiunea psihică asupra celor prezenți, să își asume rolul de a conduce ședința comună a celor două camere ale parlamentului: senat și camera deputaților.

Scopul său a fost blocarea citirii în parlament a moțiunii de cenzură și blocarea aprobării programului votului din parlament a moțiunii de cenzură.

În absența lui Ludovic Orban, cel care trebuia să conducă ședința în calitatea sa de președinte a Camerei Deputaților, pentru conducerea ședinței persoana responsabilă era Anca Dragu, președinta Senatului.

Florin Roman a luat însă loc pe scaunul președintelui de ședință și a început să conducă ședința cu un program propriu. A fost momentul la care parlamentarii AUR au sesizat uzurparea de calități oficiale și au solicitat îndepărtarea lui Florin Roman de pe scaunul celui care ar trebui să conducă ședința.

Mai mulți parlamentari AUR au reasigurat aducerea ședinței în condiții de legalitate și Florin Roman a fost nevoit să se retragă, însă tentativa sa rămâne.

După acest moment Anca Dragu și-a reintrat în drepturile firești.

Parlamentarii PSD votează împotriva citirii moțiunii de cenzură și împotriva aprobării unui program de vot pentru moțiune. Practic PSD îl susține fățis pe Florin Cîțu și PNL, fiind evident că alianța nefirească funcționează cu trădarea activului de partid și a votanților.

Fapta lui Florin Roman este foarte gravă deoarece nu vorbim doar despre uzurparea de calități oficiale dar constituie un abuz în funcție și un act de trădare, fapte pedepsite penal. Trădarea înseamnă desfășurarea de acțiuni împotriva statului și a ordinii firești constituționale pentru favorizarea unui stat străin sau unui grup de interese.


Distribuți acest articol