Parlamentarii Republicii Moldova, moment de reculegere în memoria victimelor incendiului de la Constanța
Distribuți acest articol

Parlamentarii Republicii Moldova au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor incendiului care s-a produs, astăzi, la secția de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța.

Avem vești triste de peste Prut. Potrivit Ministerului de Interne al României, șapte oameni au decedat astăzi în urma incendiului de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa. Persoanele se aflau în secția Anestezie și Terapie Intensivă. Exprimăm sincere condoleanțe familiilor care și-au pierdut persoanele apropiate în urma acestei tragedii”, a declarat Igor Grosu, președintele Parlamentului de la Chișinău.

În acest context, Ana Oglindă, deputat PAS, a propus efectuarea unui control al stării rețelelor electrice în spitalele din Republica Moldova, în special cele în care sunt tratați pacienții bolnavi de COVID-19, pentru a preveni eventualele riscuri de incendii.

Astfel, Igor Grosu a solicitat Ministerului Sănătății de la Chișinău ca aceste verificări să fie efectuate cât mai rapid. „Dacă va fi nevoie de modificarea cadrului normativ, Legislativul va acorda tot suportul necesar organelor competente pentru ca asemenea situații să nu se întâmple”, a subliniat președintele Parlamentului R. Moldova.

Amintim că un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață,1 octombrie 2021, la secția de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. Șapte din cei zece pacienți care erau în secția ATI COVID au decedat.

 » sursa: www.infoPrut.RO


Distribuți acest articol