Actualitate

Părinții elevilor care fac școală online pot primi zile libere plătite ca să stea acasă cu copiii. Care este condiția impusă de Guvern beneficiarilor

Ordonanța de urgență care prevede acordarea de zile libere plătite pentru părinții copiilor din unități de învățământ sau de educație antepreșcolară și preșcolară care funcționează în scenariile galben și roșu a fost aprobată de Guvern. „Un părinte va putea să solicite angajatorului zile libere plătite pentru a supraveghea copilul care învață acasă, în sistem online, numai dacă specificul muncii acestuia nu permite muncă la domiciliu/telemunca”, afirmă ministrul Muncii, Violetă Alexandru.

Guvernul a adoptat, în ședința de joi, Ordonanța de Urgență pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru completarea art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă.

Ministrul Muncii, Violetă Alexandru, a scris, pe Facebook că a adus în atenția Guvernului propunerea de completare a OUG 147/2020 (privind acordarea de zile libere plătite în contextul unor focare Covid) cu situațiile în care unitățile de învățământ, cele de educație antepreșcolară și preșcolară își desfășoară activitatea în scenariul galben (hibrid) sau roșu (online).

„Un părinte va putea să solicite angajatorului zile libere plătite pentru a supraveghea copilul care învață acasă, în sistem online, numai dacă specificul muncii acestuia nu permite munca la domiciliu/telemunca”, a arătat Alexandru.

Miercuri, ministrul Muncii anunța că părinții copiilor care învață în unități care funcționează în scenariile 2 și 3 vor putea beneficia de indeminizatie de 75 % din salariu, completările legislative urmând a intra în ședința de Guvern.

„Știu exact, în zonă de competență a Ministerului Muncii, ce trebuie făcut pentru părinții copiilor cu vârstă de până la 12 ani înscriși în unitățile de învățământ sau de educație timpurie antepreșcolară, intrate în scenariile 2 și 3. Imediat după ce comitetele județene pentru situații de urgență au decis trecerea școlilor din anumite localități, inclusiv din București, în scenariul 2 (prezența la cursuri alternativ cu învățământ în sistem online) sau în scenariul 3 (toate cursurile în sistem online) am inițiat completări la cadrul legal existent pentru a putea acordă, și în aceste cazuri, zile libere plătite (cu 75% din salariul brut dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut) pentru un părinte. Deja reglementasem și gestionăm situația părinților din școlile în care se descoperă un focar covid, certificat de o anchetă epidemiologică”, a anunțat, miercuri, Violeta Alexandru.

„Acum completăm ceea ce deja avem în aplicare în urma evoluției situației din țară respectiv din școli. Adăugăm și scenariile 2 și 3. Aceleași reguli de acordare pe care le-am avut în legea 19/2020 cu care am plecat la drum, de la începutul stării de urgență. „

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button