Distribuți acest articol

Noul ministru de Finanţe, Dan Vîlceanu, spune că şi el resimte scumpirile, dar consideră că prețurile au crescut pentru că avem și o creștere economică pe măsură.

”Da, sigur că simt scumpiri. Există scumpiri destul de mari la energia electrică, la combustibili, la gaze, la materiale de construcţii. E o tendinţă generală în toată Europa şi în lume, de creştere a preţurilor, pentru că atunci când ai o creştere economică puternică şi cererea agregată are un ritm de creştere mult mai mare decât oferta agregată, există o presiune inflaţionistă”, a declarat marţi noul ministru de Finanţe, Dan Vîlceanu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Întrebat cu cât i-a crescut factura, el a spus că există o creştere de 24% la energia electrică, la gaze peste 20%, la combustibili, de 13-14%.

”Ca toată lumea, şi eu resimt aceste scumpiri, dar sunt convins că e un fenomen tranzitoriu, adică va exista o revenire”, a adăugat el

El a mai spus că ştie cât este inflaţia, făcând referire la primele sale declaraţii, de la numirea în funcţie, de săptămâna trecută, când a declarat că inflaţia nu este la un nivel record şi nici nu e 5%, iar 5% e o estimare a Băncii Naţionale a României.

Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2021, comparativ cu luna iulie 2020, a fost de 5%, iar de la începutul anului (iulie 2021 comparativ cu decembrie 2020) a fost de 4,4%, arată datele publicate, pe 11 august, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

“Preţurile de consum în luna iulie 2021 comparativ cu luna iunie 2021 au crescut cu 1%. Rata inflaţiei de la începutul anului (iulie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 4,4%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2021 comparativ cu luna iulie 2020 este 5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2020 – iulie 2021) faţă de precedentele 12 luni (august 2019 – iulie 2020) este 3,1%”, arată datele INS.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna iulie 2021 comparativ cu luna iunie 2021 este 100,46%.

Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2021 comparativ cu luna iulie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,8%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2020 – iulie 2021) faţă de precedentele 12 luni (august 2019 – iulie 2020) determinată pe baza IAPC este 2,5%.

Mărfurile alimentare s-au scumpit în iulie cu 3% faţă de decembrie 2020 şi cu 2,33% faţă de luna iulie 2020, în timp ce faţă de luna iunie a acestui an s-au ieftinit cu 0,29%. La această categorie, cel mai mult s-a scumpit uleiul comestibil, în iulie faţă de decembrie 2020, cu 14,19% şi cu 18,08% faţă de iulie 2020; faţă de iunie s-a scumpit cu 2,24%.

Citricele şi alte fructe meridionale s-au scumpit în luna iulie cu 13,40% de la începutul anului şi cu 3,86% faţă de iunie; faţă de luna iulie a anului trecut, acestea s-au ieftinit cu 2,38%.

Fructele şi conservele din fructe s-au scumpit în iulie cu 11,56%, de la începutul anului, şi cu 1,40% faţă de iunie; comparativ cu luna iulie 2020, acestea s-au ieftinit cu 3,64%.

Cel mai mult s-au ieftinit în iulie, de la începutul anului, ouăle, cu 4,68%, şi cartofii, cu 3,92%.

Mărfurile nealimentare s-au scumpit în iulie cu 6,38%, faţă de decembrie 2020, şi cu 7,64% faţă de iulie 2020, în timp ce faţă de iunie scumpirea a fost de 2,02%. La această categorie, cel mai mult s-a scumpit energia electrică, în iulie faţă de decembrie 2020, cu 23,15% şi cu 24,65% faţă de iulie 2020, în timp ce faţă de luna iunie scumpirea a fost de 4,18%.

Gazele s-au scumpit în iulie cu 20,49% faţă de decembrie 2020 şi cu 20,55% faţă de iulie 2020.

Serviciile s-au scumpit în iulie cu 1,99% faţă de decembrie 2020, cu 2,74% faţă de iulie 2020 şi cu 0,39% faţă de iunie. La această categorie, cel mai mult s-au scumpit serviciile poştale, cu 5,51% faţă de decembrie şi cu 5,54% faţă de iulie 2020. Transportul aerian s-a ieftinit cu 18,09%, în iulie faţă de decembrie 2020, şi cu 22,97% faţă de iulie 2020, în timp ce faţă de luna iunie a acestui an s-a scumpit cu 2,41%.


Distribuți acest articol