Premierul României, Nicolae Ciucă, a avut un discurs, în cadrul prezentării Raportului privind eforturile și realizările României în domeniul asistenței umanitare a refugiaților, al drepturilor copilului și al altor categorii vulnerabile pe anul 2022.
Premierul a explicat cum va ajuta România în continuare refugiații și țara aflată în război:
”Am generat o strategie clară de răspuns la criza refugiaţilor: Intervenţia de urgenţă şi răspuns pe termen mediu şi lung pentru integrarea refugiaţilor. România a fost prima țară din UE care a adoptat un plan de incluziune pe termen mediu și lung și a propus un model în domeniul integrării refugiaților.
Am învățat multe lecții, am văzut și testat limitele sistemului nostru de asistență și ale capacității logistice și de resurse umane și s-a văzut parteneriatul cu societatea civilă și mediul privat, pentru că împreună am fost complementari și am dat un răspuns coerent și eficient.
Războiul nu s-a încheiat iar noi vom continua să dăm sprijinul nostru refugiaților și Ucrainei dar acum ne concentrăm pe integrarea refugiaților, pentru a trăi independent în țara noastră și copiii integrați în școli (…) Avem toleranță zero pentru traficul de persoane (…) Am reușit să construim noi punți între noi”.