Distribuți acest articol

Raluca Turcan susține că unele persoane câștigă la stat mai mult decât altele, asta deși fac aceeași muncă și au aceeași pregătire profesională. Această inechitate socială și salarială ar fi fost făcută încă din epoca USL, adică de pe vremea când PNL și PSD erau la aceeași masă împotriva PDL, partidul din care făcea parte și Raluca Turcan.

Fiind o apropiată a lui Traian Băsescu, Raluca Turcan dorește să reformeze salarizarea din România și să ajute pe cei cu salarii mai mici, dar să le scadă acolo unde ele sunt prea mari:

“Este o metodă simplă, care s-a mai aplicat în 2010 şi 2011 şi a dat rezultate, doar că după aceea ghiciţi ce majoritate parlamentară a venit şi a creat iarăşi excepţii şi excepţii, iar legea unitară a ajuns să fie profund neunitară. Există în mod vădit în spaţiul public o tendinţă de dezinformare, în special din partea unor actori politici care se simt oarecum vinovaţi pentru că după atâta timp petrecut la guvernare avem în sistemul public de salarizare nişte inechităţi crase, nişte dezechilibre uriaşe, soldate cu costuri din banii publici care se resimt în fiecare an, pentru că orice inechitate în sistemul public de salarizare a condus la procese în justiţie, recuperări salariale, plăţi din urmă”, a declarat Raluca Turcan.


Distribuți acest articol