Adrian Onciu: Jos masca medicală, doamnă ministru Mihăilă!
Distribuți acest articol

Simplu și la obiect, Ministrul Sănătății susține că a găsit o explicație despre slaba campanie de vaccinare. Ioana Mihăilă a declarat că un posibil factor pentru care românii nu se vaccinează poate fi reprezentat de rezultatele slabe la testărilor PISA: „Acele cifre ale testelor PISA care ne arată că 43% dintre copiii de clasa a VIII-a nu stăpânesc bine științele, de exemplu, sunt lucruri care ne arată că ceva grav se petrece în societate”.

Aceasta a mai completat că „Faptul că a proliferat atât de mult mesajul antivaccinist și că nu am utilizat rapid mesaje anti-dezinformare este un alt aspect. Probabil că este un cumul de factori care a determinat acest rezultat slab al campanie de vaccinare”.

Putem spune că la noi semințele campaniei anti-vaccinare „au mers pe un teren mai fertil decât în alte țări” a spus Mihăilă.

Moderator: De ce credeți că suntem vicecampioni europeni la non vaccinare? Suntem mai proști, suntem mai prost educați, suntem mai reticenți, suntem mai deschiși la dezinformare? De ce?

Ioana Mihăilă: Probabil că este un cumul de factori. Probabil că și acele cifre ale testelor PISA care ne arată că 43% dintre copiii de clasa a VIII-a nu stăpânesc bine științele, de exemplu, sunt lucruri care ne arată că ceva grav se petrece în societate. Faptul că a proliferat atât de mult mesajul antivaccinist și că nu am utilizat rapid mesaje anti-dezinformare este un alt aspect. Probabil că este un cumul de factori care a determinat acest rezultat slab al campanie de vaccinare.


Distribuți acest articol