Distribuți acest articol

Ministerul Muncii a demarat o reformă amplă a sistemului de pensii, primul pas fiind evaluarea tuturor dosarelor de pensii, în vederea recalculării. O adevărată harababură a fost pusă în mișcare de instituțiile statului, iar multe voci spun că guvernul vrea să umble la stagiul minim de cotizare a românilor.

Instituţia afirmă că, în ceea ce priveşte noul sistem de calcul, care ar elimina indicele de corecţie, ”se analizează posibilitatea includerii acestui indice sub o anumită formă în viitoarea formulă de calcul a pensiilor”.

”Stagiul complet de cotizare este perioada de timp prevăzută de lege în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parţială. Pentru corecta informare a publicului, 35 de ani este stagiul complet de cotizare, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, deci afirmaţia referitoare la intenţia Guvernului de a majora stagiul minim la 35 de ani este absurd”, a mai transmis Ministerul Muncii.

”În acelaşi timp, MMPS nu a iniţiat nicio discuţie şi nu există nicio intenţie de a elimina pensionarea anticipată. Îmbunătăţirea legislaţiei şi finalizarea procesului de evaluare a tuturor dosarelor au ca scop recalcularea celor aproape 5 milioane de pensii ţinând cont de elemente suplimentare de contributivitate, astfel încât pensionarii cu aceeaşi pregătire şi cu aceeaşi vechime să aibă pensii egale”, a mai transmis Ministerul Muncii


Distribuți acest articol