Actualitate

Miniștrii USR-PLUS și-au semnat demisiile, dar gestul nu va fi urmat de ceilalți membrii ai partidului

Este confirmat, USR PLUS nu vrea ieșirea de la guvernare, ci doar să provoace demisia lui Florin Cîțu. Așadar, toți membrii care au obținut funcții prin participarea în coaliția de guvernare alături de PNL și UDMR, precum prefecții, subprefecții, șefii de agenții numiți la propunerea USR PLUS, vor aștepta să fie demiși de premier.

O demisie doar de fațadă, având în vedere că USR-PLUS nu pleacă cu toți trepădușii din guvern, ci decât cu vârful icebergului.

De asemenea, parlamentarii USR PLUS care ocupă funcții de conducere în comisii și în conducerea celor două camere, toate obținute în urma algoritmului din coaliție, nu vor demisiona nici ei din funcție.

A doua funcție din stat, cea de președinte al Senatului, va fi ocupată în continuare de Anca Dragu de la USR PLUS, mai spun sursele citate.

Explicația este că USR PLUS nu vrea ieșirea de la guvernare, ci doar să provoace demisia lui Florin Cîțu, afirmă reprezentanți din formațiunea politică. Cea mai mare parte a activului de partid va rămâne astfel pe poziții în așteptarea următoarelor negocieri politice între USR PLUS, PNL și Klaus Iohannis.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button