Actualitate

Ministerul Afacerilor Externe condamnă Ungaria pentru nerespectarea „drepturilor LGBTQ”

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat că Ambasada României de la Budapesta a primit „instrucțiuni” de la București, astfel încât să se alăture demersului Ambasadei SUA de a condamna Ungaria pentru „legile și retorica politică, venită în contradicție cu principiile non-discriminării, legilor internaționale privind drepturile omului” și care „contribuie la stigmatizarea comunității LGBTQI+”.

MAE invocă statutul de membru UE al României, „uniune întemeiată pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților”.

În continuare, MAE afirmă că statul român „protejează și promovează drepturile omului, în plan intern și internațional, condamnând încălcarea acestora”. În opinia MAE, acțiunea sa este motivată de „caracterul democratic al societății românești, care trebuie să fie caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate”.

Cu alte cuvinte, în Ungaria este interzis să vorbești copiilor despre homosexualitate, schimbarea de sex sau de gen, transgenderism, fără acordul părinților. O poziție de bun simț, care este împărtășită și de majoritatea părinților români. Acest lucru s-a observat din eșuarea numeroaselor tentative de a impune educația sexuală în școli, fără acord parental. Ultima tentativă de acest gen a fost respinsă de Parlament în 2022.

Ceea ce nu spune, MAE, este că în conformitate cu Constituția României, art. 29, (6): „Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine”.

Cu alte cuvinte, MAE condamnă Ungaria pentru că pune în practică un principiu menționat și-n legea supremă de funcționare a statului român. Poate MAE să promoveze în afara țării puncte de vedere care contravin Constituției României?

Ministerul condus de Luminița Odobescu consideră că dreptul părinților de a decide la ce se uită, ce ascultă copiii lor pe subiecte intime precum sexualitatea, încalcă drepturile homosexualilor, lesbienelor, etc. Mai precis, faptul că statul ungar a stabilit că activiștii LGBT nu pot vorbi copiilor decât cu acordul părinților constituie „stigmatizarea comunității LGBTQ”, precum și „discriminarea împotriva drepturilor LGBTQ”.

Mai rău, dacă e să ne luăm după răspunsul MAE, această lege de protecție a minorilor – bazată pe un principiu înscris și-n Constituția României – ar constitui încălcarea „principiului nediscriminării, faţă de interzicerea tratamentelor inumane sau degradante și respectarea integrității fizice a fiecărui individ”. Iar MAE își asumă să promoveze activismul LGBT în rândul minorilor, în lume.

De remarcat este că în 2021, când 16 state UE au semnat o scrisoare împotriva Ungariei pe tema acestei legi, România nu s-a aflat printre semnatari.

Joi, 27 iulie, 28 de state plus Comisia Europeană au remis o scrisoare prin care cer României să recunoască existența unei căsătorii între persoane de același sex și legalizarea transgenderismului.

Titularul MAE, Luminița Odobescu, a fost consilierul președintelui Klaus Iohannis. Fostul ministru de externe, Bogdan Aurescu, i-a luat locul în această poziție, după numirea ei la MAE.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button