Distribuți acest articol

Economia duduie spunea Florin Cîțu, premierul României, totodată Ministerul Transporturilor și Infrastructurii anunță că de la 1 august, Metrorex și STB își vor majora tarifele.

Prețul biletelor se aliniază astfel:

  • O călătorie cu metroul sau transportul în comun terestru va costa 3 lei, iar un bilet comun STB / Metrorex va fi 5 lei.
  • Pentru suma de 5 lei, un călător va beneficia de o călătorie cu metroul și 90 de minute în transportul în comun terestru.
  • Un abonament de 24 de ore va costa 8 lei, iar abonamentul comun STB / Metrorex pentru 24 de ore va fi 14 lei.
  • Noutatea la abonamentele de 24 și 72 de ore este că acestea vor fi chiar 24 de ore de la momentul emiterii. Se elimină noțiunea de abonament „de zi” care, cumpărat la ora 18:00, de pildă, era valabil doar 6 ore din acea „zi”.
  • Ambele societăți introduc și opțiuni favorabile pentru companiile care doresc să își susțină angajații să folosească transportul în comun.
  • Vor exista abonamente de o lună, 6 luni și 12 luni. Prețurile lor vor fi de 80 de lei separat pentru fiecare dintre rețele (140 de lei în comun STB / Metrorex), 400 de lei (700 de lei în comun STB / Metrorex), respectiv 700 de lei (1200 de lei în comun STB / Metrorex).
  • Atât Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, cât și Primarul General al Municipiului București, Nicușor Dan, îi încurajează pe bucureșteni să opteze pentru un transport în comun terestru și cu metroul. La fel ca în toate capitalele europene, transportul public în comun reprezintă o soluție pentru degrevarea traficului și o alternativă mai puțin poluantă la traficul auto.

Distribuți acest articol