Știri

Parcul Herăstrău este noua groapă de gunoi din Sectorul 1

Din cauza unei neînțelegeri de mai bine de două luni și din cauza unui contract expirat, Parcul Herăstrău s-a transformat în groapă de gunoi. Imagini revoltătoare au fost surprinse de un trecător răspândindu-se rapid în mediul online. Primarul Sectorului 1 Clotidle Armand s-a „spălat” rapid de această problemă și acuză Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement (ALPAB), instituție aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București.

Viorel Tufeanu, comisar-șef Garda de Mediu București: Este o imagine care nu face niciun fel de plăcere nici cetățeanului, și nici măcar mediului, și nici sănătății umane. Amenzile pot ajunge până la 100.000 de lei.

Cei care vin des în Herăstrău spun că situația de azi nu este deloc una nouă, ba chiar se repetă de aproape doi ani.

Grămezile de gunoi ar fi apărut din cauza expirării contractului dintre Administrația Parcurilor și compania de salubrizare. Cei de la serviciul de salubritate au trimis o informare către cei de la Administrație la sfârșitul lui martie, în care au transmis că de aproape două luni contractul a expirat. Aceștia spun că au anunțat că au dreptul de a-și lua containerele.

Până la urmă, compania de salubrizare a venit în parc cu mai multe utilaje și a strâns gunoiul aruncat. Reprezentanții Gărzii de Mediu au anunțat că urmează să stabilească cine se face vinovat de această situație și vor da amezi.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button