Maia Sandu cere accelerarea proiectului de interconectare energetică cu România ~ InfoPrut
Distribuți acest articol

Maia Sandu cere explicații de la mai multe instituții ale statului privind tergiversarea implementării proiectului de interconectare energetică cu România. Discuțiile au avut loc vineri în cadrul unei ședințe de lucru cu reprezentanții autorităților de profil.

„Pentru Republica Moldova, acesta este unul dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare, urmând să soluționeze problema dependenței de energia electrică dintr-o singură sursă. Timp de trei decenii, această dependență energetică a fost exploatată de politicienii corupți care au furat consumatorii de energie prin diverse scheme și a pus în pericol securitatea energetică a țării. Am solicitat de la instituțiile responsabile – ministerele Economiei și Finanțelor, Cancelaria de Stat, ÎS „Moldelectrica” – explicații în legătură cu tergiversarea proiectului. Potrivit foii de parcurs privind interconectarea energetică, aprobată de Guvern în 2015, stația electrică „back-to-back” de la Vulcănești și linia electrică Vulcănești-Chișinău urmau să fie date în exploatare în 2019. Iată că suntem în 2021, iar lucrările nici nu au început. În plus, pentru că Parlamentul a ratificat acordurile de împrumut pentru finanțarea proiectului încă în 2017, statul achită dobânzi pentru deservirea acestor împrumuturi. Sunt tergiversări care ne costă mult prea scump”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Președintele R. Moldova mai menționează că instituția prezidențială va monitoriza strâns modul în care se realizează acest proiect foarte important.

 » sursa: www.infoPrut.RO


Distribuți acest articol